Ltcor Giurgiu vestește Nașterea Domnului – prima parte

Liga tineretului creștin ortodox român ( LTCOR ) – Giurgiu  a mers să vestească Nașterea Domnului la uși domnești, dar și la cei săraci și nevoiași, care așteptau cu inima curată Nașterea Domnului , unde am fost primiți cu toată dragostea.

Alături de copiii de la casa instituționalizată “Sfântul Ioan”,  care merg alături de noi la Sfânta Liturghie duminică de duminică, am pornit împreună cu părintele Georgian, preot paroh al bisericii

“ Bunavestire – Biserica tinerilor ” , pe data de 15 decembrie 2013 să vestim tuturora Nașterea Mântuitorului  nostru, Iisus Hrisos, izbăvitorul lumii.

DSCN5005

Am mers prima dată la Poliția de Frontieră,  cei lăsați de Dumnezeu să vegheze asupra granițelor  țării noastre. Și cum ei nu sunt singurii oameni care veghează pentru sigurața cetățenilor, prin vrearea Domnului am mers să-L vestim pe Hristos jandarmeriei române și poliției locale, familiarizând totodată pe cei mici cu aceste meserii,  trezind în ei dorința de a lucra în aceste instituții onorabile ale statului nostru

.DSCN5027

Prefectura orașului Giurgiu și Consiliu județean au fost și ei tare bucuroși să primească colindul nostru, al tinerilor giurgiuveni . Doamna prefect, o femeie cu frică de Dumnezeu, așa cum se cuvine unei cetăți creștin-ortodoxe, ca să fie condusă de creștini evlavioși a ținut un cuvânt tare frumos despre iubirea lui Dumnezeu nemăsurată față de oameni și despre dragostea pe care El ne-o poartă tuturora, mai presus de părinții trupești, și, în care ar trebui să nădăjduim tot timpul, fără de cârtire.

DSCN5016

Domnul primar a primit și dânsul ceata noastră de colindători cu mare dragoste și căldură sufletească, introducându-ne în biroul său, iar pe cel mai mic dintre copiii, Alex,  l-a așezat pe scaunul său, ca pe un potențial urmaș al scaunului de primar, sub privirile indignate ale micuțului Georgian, tizul părintelui, care deja atenta la conducerea primăriei orașului, un adevărat contracandidat al lui Alex într-o viitoare campanile electorală.

DSCN5047

Am mers apoi la Spitalul Județean, la secția de pediatrie, unde copiii bolnavi, alături de mămicile lor, au fost și ei colindați și au primit daruri din partea noastră. Aici am avut parte de un moment impresionant, de la care putem lua cu toții aminte. Copiii de la centru, au dat din pungule lor cu mare bucurie celor din spital, bolnavi, mare parte dintre ei fiind copii nevoiași.

DSCN5054

Trăind la căsuță exact ca într-o familie, crescuți în duh creștinesc și de iubire a aproapelui, împărțind frătește totul, au sărit imediat în ajutorul fratelui aflat în nevoi, fiind de mici milostivi și cu dragoste față de cei aflați în lipsuri și nevoie.

Au mers cu toții acasă, fericți și cu inimile pline de bucurie, iar noi am mers să  pregătim colindul la secția de neurologie a spitalului, despre care veți afla în articolul următor.

Echipa LTCOR Giurgiu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s